Exploataţii suine

Lista exploataţiilor de suine din judeţul …………

Afişare tabel excel cu wpfilebase

* Pentru vizualizarea de pe dispozitive mobile cu sistem de operare Android (smartphone, tabletă, etc.) este necesar a fi instalată aplicaţia corespunzătoare deschiderii fişierelor de tip MS Office Excel.

Boli specifice suinelor

Antrax
DescriereProfilaxieVaccinare

Antraxul este o boala infecţioasă, produsă de Bacillus anthracis, ce afectează majoritatea speciilor de mamifere domestice sau sălbatice şi omul.

Evoluează clinic de regula septicemic cu febra, tulburări generale, circulatorii. Respiratorii şi digestive: morfopatologic se caracterizează prin edeme serohemoragice în ţesutul conjunctiv subcutanat, hemoragii subseroase, aspectul asfixic al sângelui, hipertrofia şi ramolismentul pulpei splenice.Este cunoscut şi sub denumirile de dalac, buba neagră, cărbune sau pustula malignă.

Antraxul a fost descris încă din antichitate, atât la animale cât şi la om.

Antraxul este una din cele mai răspândite boli ale animalelor, dar incidenta sa variază foarte mult de la o zona geografica la alta.

Antraxul evoluează endemic în zonele tropicale şi sub-tropicale.

La suine. care sunt mai rezistente la infectia carbunoasă decât ierbivorele, boala debutează mai rar septicemic şi mai frecvent localizat.

În formele septicemice evoluţia este rapidă cu hipertermie, tulburari respiratorii, circulatorii şi digestive.

În antraxul localizat principala manifestare a bolii este edemul difuz al regiunii glosofaringiene, care determina jenă în deglutitie şi respiratie.

Tegumentul din zona edemaţiată este eritematos şi sensibil iar mai tarziu cianotic.

În aceasta formă, denumită şi glosantrax, deci localizată, febra este prezentă pe toata durata evoluţiei. Terminarea bolii este cel mai frecvent exitusul, survenind fie prin asfixie fie prin septicemie. La aceasta specie au fost descrise şi forme atipice cu tulburari predominant digestive sau respiratorii, ca urmare a localizarilor corespunzatoare a leziunilor, precum şi leziuni cutanate hemoragiconecrotice (carbunculi).

Porcul pitic şi, se pare, unele rase algeriene de oi poseda o rezistenta genetică faţă de infecţia cărbunoasă.

La om se întâlnesc atât forme localizate, cu evoluţie mai uşoara, cât şi forme septicemice, mortale.Animalele tinere, din rase perfecţionate, sau cele stresate, sunt mai sensibile.

Profilaxia generală în antrax vizează în primul rând evitarea contaminării solului cu Bacillus anthracis şi implicit evitarea contaminării furajelor. Pentru realizarea acestui deziderat, de cea mai mare importanta este ecarisarea corectă a tuturor cadavrelor.

Se ştie că un singur cadavru cu antrax abandonat pe o păşune poate să contamineze o mare suprafaţă de teren şi să pericliteze sănătatea animalelor ce vor păşuna pe acest teren, timp de mai multe decenii.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Antrax, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora. Coordonatorul LNR este dr. Viorica VLAICU.

Conţinut
Conţinut
Boala lui Aujeszky
DescriereProfilaxieVaccinare

Este o viroză produsă de virusul herpes 1 suin încadrat în fam. Herpesviridae, subfam. Alphaherpesvirinae, genul Varicellovirus, sporadico-edemică, ce afectează mai multe specii de animale domestice si sălbatice.

În România boala a fost descrisă de Riegler si Udrisky în anul 1914 la câine şi de Riegler şi Poenaru în 1915 la taurine şi apoi la porcine. La ora actuală, boala este larg răspândită, mai ales în Europa, dar şi în America de Nord şi Sud, în Asia şi mai puţin în Africa, având importanţă economică deosebită, mai ales la porcine, datorită caracterului endemic, mortalităţii ridicate la purcei, producerii de avorturi sau naşteri de purcei neviabili, restricţiilor sanitar veterinare. Importanţa bolii pentru om este redusă, acesta făcând cu totul excepţional o formă pruriginoasă, pasageră.

La porcine, tabloul clinic variază în funcţie de vârstă. Purceii nou nascuti sunt lipsiţi de vioiciune, nu sug, stau tot timpul culcaţi, prezintă frisoane sau convulsii musculare, afonie si moarte rapidă.

La purceii care se infectează după parturiţie, boala se manifestă prin hipertermie (41-42°C), abatere, inapetenţă, convulsii, spumozităţi la gură, afonie, accelerarea respiraţiei, uneori vomismente, diaree, urmate de moarte în câteva ore.

La purceii de 2-12 săptămâni, după o stare febrilă cu abatere şi inapetenţă, tabloul clinic este dominat de manifestări de tip encefalomielitic şi crize epileptiforme.

La tineretul peste 3 luni si porcii adulţi, boala evoluează benign, cu hipertermie, abatere, inapetenţă, jetaj seromucos, apoi mucopurulent, strănut, tuse, dispnee, adoptarea poziţiei “câinelui sezând”, slăbire. Pierderile prin mortalitate sau sacrificări de necesitate nu depăsesc 3-5%.

La scroafele gestante se constată avorturi, nasteri premature, uneori vomismente si diaree. În cazul în care infecţia se produce în prima lună de gestaţie fetusii pot fi resorbiţi si reapar căldurile. Tulburările de reproducţie au o incidenţă de maximum 20% din femelele gestante.

 În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Herpesviroze (boala lui Aujeszky, Rinotraheita Infecţioasă Bovină/Vulvovaginita pustuloasă, Rinopneumoonia Ecvină) desemnat prin Ordinul ANSVSA nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora. Coordonatorul LNR este Dr. Simona LEAU.

Supravegherea şi controlul în scopul monitorizării bolii se face conform Ordinului ANSVSA care aprobă  normele metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere,prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor.

Notificarea bolii se face în baza prevederilor Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Conţinut
Conţinut
Boala veziculoasă a porcului
DescriereProfilaxieVaccinare

Boala veziculoasă a porcului (BVP) este o boală acută infectocontagioasă specifică porcinelor, produsă de un enterovirus, serotipul 9, caracterizată clinic prin febră şi erupţii veziculare pe rât, mucoasa bucală si linguală, ongloane si mamele.

Virusul BVP are o mare difuzibilitate în focar şi în jurul acestuia. Tabloul clinic este foarte asemănător cu cel din febra aftoasă, si necesitatea instituirii măsurilor severe de carantină până la precizarea diagnosticului de laborator si apoi confirmarea permanentă a diagnosticului diferenţial pe parcursul bolii, constituie un factor de importanţă economică majoră în evoluţia BVP.

În general virusul BVP prezintă o infecţiozitate moderată, morbiditatea la debutul bolii putând fi foarte diferită, cu variaţii între10-90% din efectiv .Din focarul primar virusul se răspândeşte prin contact cu porcii infectaţi, excreţiile acestora,carnea de porc infectată, cadavrele sauresturile alimentare contaminate şi nesterilizate încare virusul rezistă peste 180 zile.Fecalele pot fi contaminate pentru perioadelungi de timp (peste 180 zile) iar glandele şi extractele de glande folosite în industriafarmaceutică pot fi surse importante de infecţie.În salamuri uscate virusul poate rezista un an dezile, iar în intestinele conservate pentruprelucrare industrială, virusul poate rezista 2 ani. Virusul este extrem de rezistent înmediu si la pH acid. Din această cauzădezinfecţiile trebuie să fie temeinic executate sirepetate.

Clinic si morfopatologic, diagnosticul cert de BVP este practic imposibil din cauza evoluţiei foarte asemănătoare cu celelalte boli veziculoase ale porcului: febra aftoasă, exantemul veziculos al porcului şi stomatita veziculoasă. Este şi motivul pentru care primele măsuri de combatere şi prevenire a difuzării bolii, în caz de apariţie, sunt cele din febra aftoasă.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru febră aftoasă şi alte boli veziculoase desemnat prin Ordinul ANSVSA nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora. Coordonatorul LNR este Dr. Claudiu DIACONU.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Laboratory for  Swine Vesicular Disease în cadrul AFRC Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory, United Kingdom desemnat prin Dir. Cons. 1992/119/EEC – Council Directive of 17 December 1992 introducing general Community measures for the control of certain animal disease and specific measures relating to swine vesicular disease.

Conţinut
Conţinut
Bruceloza
DescriereProfilaxieVaccinare

Bruceloza porcina (B.P.) este o boală infectocontagioasă produsă de Brucella suis, care afectează porcinele domestice şi sălbatice şi alte specii de animale ajunse la maturitate sexuală, manifestate în principal prin avorturi, tulburari de reproducţie, abcese subcutanate, artrite, orhite şi orhiepididimite.

Atunci când apare într-un efectiv, B.P. produce pierderi deosebit de mari, prin avorturi, tulburări de reproducţie şi morbiditate. Combaterea bolii se face prin lichidare, ceea ce înseamnă alte pierderi. Importanţa sanitară este de asemenea foarte mare, pentru că două dintre biotipurile de Br. suis, respectiv biotipul 1 şi 3, sunt foarte patogene pentru om, fiind considerate chiar mai periculoase decât infecţia cu Br. abortus, dar boala la om nu apare de regulă prin consum de produse infectate, ci prin contactul crescătorilor, muncitorilor din abatoare, personalului veterinar cu animalele bolnave.

În mod obişnuit B.P. apare la porcii ajunşi la maturitate sexuală, care se îmbolnavesc de la alţi porci, cu sau fără semne clinice de boală, cu care au venit în contact direct, ceea ce se întamplă cel mai adesea ca urmare a achiziţionarii de porci infectaţi. Transmiterea se face de regulă pe cale digestivă, prin consum de furaje sau apă contaminate sau pe cale genitală. Sursa primară care contaminează apa sau furajele o reprezintă învelitorile şi lichidele fetale,  avortonii şi secreţiile vaginale postavortive. Purceii mici se pot infecta şi prin supt. Mucoasa conjunctivală şi nazală sau pielea lezionată pot fi de asemenea porţi de intrare pentru germeni.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Bruceloze desemnat prin Ordinul ANSVSA nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora. Coordonatorul LNR este Dr. Ruxandra Alina Rădulescu.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Laboratory for  Brucellosis în cadrul AFSSA — Laboratoire d’études et de recherches en pathologie animale et zoonoses, F-94700 Maisons-Alfort, Franţa desemnat prin Reg. 882/2004 – Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council of 29 April 2004 on official controls performed to ensure the verification of compliance with feed and food law, animal health and animal welfare rules.

Supravegherea şi controlul în scopul monitorizării bolii se face conform Ordinului ANSVSA care aprobă  normele metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere,prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor.

Notificarea bolii se face în baza prevederilor Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Conţinut
Conţinut
Campilobacterioza
DescriereProfilaxieVaccinare

Enterita proliferativă porcină este o tulburareenterică, caracterizată prin hiperplaziamai mult sau mai puţin accentuată  a mucoaseiintestinale (ileon, cecum şi colon) şiprezenţaagentului patogen în citoplasma enterocitelor afectate

Enterita prolilerativa porcina (prE), a fost observatapcntru prima oara in anul 1931.In tara noastră. Boala a fast identificată de Caraivan şi col. Studiind in doua unitati de creştere a porcilor etiologia tulburarilor enterice, autorii constată că enteropatia proliferalivă are o incidenţă de33% din cazurile de boala. Totodata, autorii reuşesc să izoleze din leziunile intestinale specia Campylobacter hyointestinalis pe care o considera agentul etiologic al moditicarilor enterice.Enterita proliferativa, deşi a aparut înconditii diferite de creşterea prezentat aceleaşi modificari patologice îngroşarea mucoaseiintestinului subiire şi cateodată a intestinuluigros, ca urmare a proliferarii enterocitelor.

În funţie de gravitatea leziunilor şi desegmentul intestinal afectat boala ce evolueazăsub forma unor sindroame enterice oarecumdiferite, a fost descrisăîn Iiteraturade specialitate internatională sub maimulte denumiri asamblate decatre Baker şi VanDreumel  în aşanumitul”complex al adenomatozei intestinalea porcului”.

La suine, avortul cu Campylobacterfetussubsp. fetus este mai rar decât la bovine şiovine şi se manifesta prin leziuni microscopice,reprezentate prin hiperemie, edem,hemoragii  şi necroze in diferite organe, inclusivin sistemul nervos central.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Campylobacterioza animalelor, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora. Cordonatorul LNR este dr. Luminiţa Romaşcu.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează Community Reference Laboratory for Campylobacter Statens Veterinärmedicinska Anstalt (SVA) S-751 89 Uppsala, Sweden, desemnat prin Reg. 882/2004 – Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council of 29 April 2004 on official controls performed to ensure the verification of compliance with feed and food law, animal health and animal welfare rules.

Conţinut
Conţinut
Echinococoza
DescriereProfilaxieVaccinare

Echinococoza este o zoonoză parazitară cauzată de adultul sau de stadiile larvare ale cestodelor din genul Echinococcus, care face parte din subfamilia Echinococcina.

În multe ţări echinococoza constituie o problemă majoră pentru sănătatea publică şi poate produce o serioasă morbiditate şi mortalitate şila om. Cunoscută încă din timpul lui Hipocrate (460-375 î.Ch.) hidatidoza continuă să facă şi în prezent victime, deşi progresele realizate în cunoaşterea ei sunt remarcabile (Morariu, 2004).

Echinococozele larvare sunt metacestodoze produse de larvele de “tip echinococcus” ale speciilor din genul Echinococcus, ale căror forme adulte se dezvoltă în intestinul subţire la canide şi/sau felide. Aceste larve se dezvoltă în diverse ţesuturi şi organe ale unor mamifere (Erbivora) şi diversivore (Omnivora), gazde intermediare şi uneori la om (gazdă intermediară potenţială).

După aspectele morfologice ale hidatidelor şi după unele caractere epidemiologice se deosebesc două forme de echinococoză larvară: echinococoza chistică uniloculară sau simplă (CE) şi echinococoza multiloculară sau compartimentată (AE) (Cosoroabă, 2005).

Echinococcus granulosus este o specie cu distribuţie cosmopolită, pe toate continentele, fiind considerată  una din speciile importante în relaţie cu producţia de alimente de origine  animală. Gazdele intermediare în care chisturile hidatice pot fi găsite, predominant în pulmon şi ficat, includ bovinele, ovinele şi porcinele domestice şi sălbatice. Infecţia se realizează prin ingerarea ouălor excretate prin fecale de gazdele definitive. Studii ale AND-ului mitochondrial (mtDNA), au divizat complexul E. granulosus în E. granulosus sensu stricto (genotipurile G1-G3), E. equines (G4), E. ortleppi (G5) şi E. canadensis (G6-G10).

În anul 2010, specialiştii din cadrul EURL pentru Parazitoze, Roma, Italia  au efectuat un  studiu pentru a investiga variabilitatea genetică a populaţiei de E. granulosus s.s. în ţări europene cum sunt Bulgaria, Ungaria, România şi Italia. Urmare a acestui studiu, la probele transmise din România s-a identificat E. granulosus sensu stricto, genotipurile G1 şi G7.

Suşa porcină G7 se deosebeşte de cea ovină prin câteva caractere morfologice şi genetice. Ciclul biologic se dezvoltă între câine şi porc şi mistreţ. Este slab infectantă pentru om şi rumegătoare.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Echinococoză, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora. Cordonatorul LNR este dr. Lenuţa DASCĂLU.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Laboratory for Parasites în cadrul Istituto Superiore di Sanità,  Roma, Italy instituit conform Reg. 882/2004 – Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council of 29 April 2004 on official controls performed to ensure the verification of compliance with feed and food law, animal health and animal welfare rules

Controlul şi eradicarea echinococozei este în ansamblu o acţiune costisitoare şi de lungă durată (minim 15 ani, maxim 100 ani), iar faza de planificare este considerată esenţială. O acţiune de evaluare a diferitelor programe diponibile de control al echinococozei poate orienta autorităţile responsabile în adoptarea celei mai eficiente strategii.

Conţinut
Conţinut
Febra aftoasă
DescriereProfilaxieVaccinare

Febra aftoasă este o boală infecţioasă virală deosebit de contagioasă, cu evoluţii epidemice si uneori pandemice, ce constituie încă o problemă pentru sănătatea animalelor şi pentru economia ţărilor afectate. Febra aftoasă afectează toate speciile de animale biongulate domestice şi sălbatice şi foarte rar omul.

Denumirea de febră aftoasă vine de la cuvântul grecesc aphte care înseamnă arsură, prin aceasta sugerându-se asemănarea dintre veziculele produse de arsuri şi cele produse de virusul febrei aftoase.

Febra aftoasă a fost şi este considerată cea mai păgubitoare boală la animale datorită: morbidităţii de peste 90% din efectiv, difuzibilităţii mari si rapide în teritoriu, numeroaselor specii afectate, măsurilor de prevenire şi combatere, foarte costisitoare, dar şi faptului că, în secolul XX nici un teritoriu de pe pământ, unde au fost animale receptive, nu a fost ocolit de

evoluţia măcar a unui episod de boală.

Este demn de notat însă faptul că multe teritorii, cum sunt: Australia, Noua Zeelandă, America de Nord şi Centrală, Scandinavia si Panama sunt zone libere de febră aftoasă de 50-75 de ani, dar si că în Europa boala evoluează sporadic, iar în Africa, America de Sud şi unele ţări din Asia, febra aftoasă evoluează încă endemic şi chiar epidemic.

În ţările libere de febră aftoasă, unde boala nu există de zeci de ani, sau în ţările în care boala a fost eradicată de mai multă vreme, introducerea accidentală a unui virus aftos poate dezvolta uşor o epidemie de febră aftoasă.

Difuzarea fiind extrem de rapidă, controlul bolii se face cu dificultate si, uneori, poate chiar scăpa de sub control (exemplu epidemia din Marea Britanie din 1967-1968, când 634.000 de animale au trebuit ucise şi epidemia din 2000-2001, când nu mai puţin de două milioane de animale s-au contaminat şi au fostucise).

Simptomele generale ale bolii sunt: febră cu intensitate variabilă, acompaniată de simptome comune şi altor infecţii majore, cum sunt: inapetenţă, anorexie, tulburări de rumegare, abatere, diminuarea secreţiei lactate.

Simptomele ce preced erupţia veziculară sunt: nas uscat, pielea de pe mamele şi coroana plantară caldă si congestionată.

Caracterele epidemiologice ale bolii şi pluralitatea antigenică a virusului aftos au făcut

din febra aftoasă cea mai păgubitoare boală întâlnită la animale. În acelaşi timp, necesitatea prevenirii acestei boli, oriunde în lume, a impus crearea de organisme şi reglementări unitare şi consecvente la nivel internaţional (FAO, OIE, etc.).

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Febra Aftoasă şi alte Boli Veziculoase ale Animalelor coordonat de către domnul dr. Claudiu DIACONU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Reference Laboratory for Foot and Mouth Disease, Institute for Animal Health, Pirbright Laboratory, of the Biotechnology and Biological Sciences Research Council (BBSRC) in the United Kingdom, instituit prin Council Directive 2003/85/EC of 29 September 2003 on Community measures for the control of foot-and-mouth disease repealing Directive 85/511/EEC and Decisions 89/531/EEC and 91/665/EEC and amending Directive 92/46/EEC

Conţinut
Conţinut
Pesta porcină africană
DescriereProfilaxieVaccinare

Pesta porcină africană (PPA) numită si boala lui Montgomery, este o boală infecţioasă foarte contagioasă, ce afectează porcinele indiferent de vârstă si stare de întreţinere, ce evoluează obisnuit cu forme supraacute si acute în focarele noi de boală si cu forme subacute, cronice, până la atipice în focarele vechi. Clinic boala se manifestă prin hipertermie presimptomatică, după care apar tulburări grave respiratorii, digestive si nervoase, iar anatomopatologic,în principal prin leziuni hemoragiceintense.

Între virusul PPA şi virusul pestei porcine clasice nu există înrudiri antigenice. Porcii imunizaţi faţă de virusul pestei porcine clasice nu devin rezistenţi la infecţia cu virusul PPA si nici invers. Absenţa relaţiilor antigenice între cele două virusuri stă la baza metodelor de diagnostic de laborator specifice pentru PPA.

Virusul se poate transmite prin contactul animalelor bolnave cu cele sănătoase, în mod direct, dar se poate transmite şi indirect prin: secreţiile şi excreţiile animalelor infectate (virusul se elimină prin salivă, lacrimi, secreţiile nazale, urină, fecale, secreţiile din tractul genital), sânge etc.); animalele bolnave sau moarte; porcii sălbatici; animalele trecute prin boală;căpuşe din genul Ornithodoros şi Rhipicephalus infectate cu virus; adăposturi, aşternut, materiale de îngrijire, furajele, echipamente contaminate; vehiculele şi persoanele care circulă între efectivele contaminate şi celesănătoase; furajele care conţin carne/produse din carne/subproduse, provenitede la porcii infectaţi.

Virusul PPA este foarte rezistent la acţiunea factorilor fizici, chimici şi biologici: 6-10 zile în fecalele de porc; 10 săptămâni în cadavre; 3-6 luni în carnea sărată şi afumată; 6-12 luni în corpul căpuşelor din genul Ornithodoros şi Rhipicephalus; 18 luni în sânge la temperatura de 4°C; 6 ani în sângele congelat; mai mulţi ani în carnea congelată.

Singura posibilitate de diagnostic diferenţial între Pesta porcina africana şi Pesta porcină clasică este identificarea virusului. Se impune recoltarea de probe pentru diagnosticul de laborator.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pesta Porcină Clasică şi Pesta Porcină Africană desemnat prin Ordinul ANSVSA nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora. Coordonatorul LNR este Dr. Daniel DONESCU.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European ReferenceLaboratory for African Swine Fever în cadrul Centro de Investigación en Sanidad Animal, 28130 Valdeolmos, Madrid, Spain  desemnat prin Dir.Cons. 2002/60/EC – Council Directive of 27 June 2002 laying down specific provisions for the control of African swine fever and amending Directive 92/119/EEC as regards Teschen disease and African swine fever

Prevenirea (măsurile de biosecuritate şi igienă) şi combaterea rapidă a potenţialelor focare este foarte importantă. Toate animalele suspecte trebuie ucise şi distruse, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat la preţul de piaţă al animalelor.

Conţinut
Conţinut
Pesta porcină clasică
DescriereProfilaxieVaccinare

Pesta porcină clasică (PPC), descrisă frecvent si sub numele de holera porcului, este o boală infecţioasă foarte contagioasă, produsă de un Pestivirus din familia Flaviviridae. Tulpinile foarte virulente de virus PPC produc morbiditate si mortalitate la niveluri foarte ridicate, în timp ce infecţiile produse de tulpini slab virulente pot determina doar afecţiuni congenitale sau să treacă chiar neobservate. PPC poate evolua acut, subacut, cronic sau inaparent. Gravitatea bolii este influenţată si de vârsta animalelor sau de momentul infecţiei, care poate fi pre- sau post natal. PPC se caracterizează prin septicemia hemoragică în formele cu evoluţie scurtă, prin pneumoenterită în formele cu evoluţie mai lungă si prin avorturi, mortalitate, mumifiere si malformaţii, în forma congenitală. La infecţia naturală cu virusul pestei porcine clasice sunt receptivi numai porcii domestici si sălbatici. Boala afectează porcinele indiferent devârstă si sex.

Sursa principală de infecţie o reprezintă porcinele bolnave sau purtătoare de virus care  elimină virionii infectanţi prin toate secreţiile (oronazale, lacrimale), prin dejecţii, dar si prin material seminal. Deoarece virusul se conservă foarte bine în carne si preparate din carne, acestea pot fi considerate ca importante surse de infecţie, în special pentru ţările libere boală. De asemenea, vectorii animaţi reprezentaţi de om, numeroase specii de mamifere sau diverse artropode, împreună cu vectorii mecanici pot constitui factori de risc în răspândirea bolii. Pentru multe ţări populaţiile de mistreţi reprezintă un risc permanent de apariţie sau reapariţie a PPC.

În România primele cazuri de pestă porcină clasică au fost diagnosticate în anul 1893, de către Starcovici si Riegler,când au fost identificaţi 5 porci bolnavi.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pesta Porcină Clasică şi Pesta Porcină Africană desemnat prin Ordinul ANSVSA nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora. Coordonatorul LNR esteDr. Daniel DONESCU.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Laboratory for Classical Swine Fever în cadrul Institut für Virologie, der Tierärztlichen Hoch-schule Hannover, Bünteweg 17, D-30559 Hannover, Germany  desemnat prin Dir.Cons. 2001/89/EC – Council Directive of 23 October 2001 on Community measures for the control of classical swine fever.

Autoritatea competenta (ANSVSA) va pune în aplicare supravegherea activa si pasiva pentru PPC pe teritoriul national in conformitate cu programele de supraveghere, control si eradicare a bolilor aprobate anual prin Decizii ale Comisiei.

Regulile minime de biosecuritate în exploataţiile nonprofesionale sunt:

–    schimbați hainele, încălțămintea la părăsirea spațiului din curte destinat animalelor;

–    utilizați săpunul și apa de câte ori ieșiți din curtea animalelor;

–    curtea pentru animale să fie separată de curtea familială;

–    evitați depozitarea de cereale lângă adăposturile pentru porci deoarece acestea atrag rozătoarele;

–    puneți o cuvă cu un produs dezinfectant la intrarea în sectorul de creștere animale și treceți cu încălțămintea (de preferat cizme din cauciuc) prin dezinfectant la intrare și la ieșire. Nu uitați să îl inlocuiți zilnic;

–    evitați vizitele altor persoane în zona de adăpost pentru animale și a împrumutului de ustensile, harnașamente, paie pentru așternut;

–    nu permiteți accesul în curte, și mai ales în spațiul destinat porcilor, a persoanelor care au fost la vânatoare sau care au porci în gospodăria proprie și nu aplică măsuri de biosecuritate;

–    înregistrați orice eveniment petrecut cu animalele din curte: fătări, vânzări sau cumpărări, tratamente, tăieri,etc.

Conţinut
Conţinut
Rabia
DescriereProfilaxieVaccinare

Rabia, sau turbarea, este o boală infecţioasă, întâlnită la toate speciile de animale homeoterme, transmisibilă la om, caracterizată prin grave tulburări nervoase, exprimate prin hiperexcitabilitate şi agresivitate, urmate de paralizie şi moarte.Într-o măsură mai mare sau mai mică, sunt receptive la infecţia rabică toate animalele cu sânge cald.

Turbarea a fost înregistrată, în decursul timpului, cu o frecvenţă variabilă, pe toate continentele. Este produsă de un virus cu proprietăţi neurotrope, denumit de Pasteur „virusrabic de stradă”, actualmente încadrat în familia Rhabdoviridae, genul Lyssavirus.

În toate cazurile de turbare se impune un diagnostic imediat si luarea de măsuri urgente, atât faţă de animalele turbate sau suspecte de boală, cât şi faţă de animalele şi persoanele contaminate sau suspecte de contaminare.

La suine, turbarea de obicei evoluează sub formă furioasă şi se manifestă prin hiperestezie puternică. Incubaţia este de 15-30 de zile, cu limite de 6 zile până la 6 luni. Porcul devine agresiv, se agită tot timpul, ţipă ascuţit sau grohăie cu voce răguşită, se repede la alţi porci sau alte animale, provocând plăgi grave prin smulgerea de ţesuturi. Scroafele îsi devorează purceii. La suine, boala evoluează mai repede decât la alte specii si, după o fază paralitică.scurtă, se termină cu moartea prin asfixie în 24-48 ore de la apariţia primelor semne. Forma paralitică, rară la porc, se manifestă prin paralizii care duc la moarte prin asfixie în 24-48 ore. La suine, turbarea se poate confunda cu boala de Teschen, care are însă o evoluţie mai lungă; boala lui Aujeszky, care se deosebeste de turbare prin lipsa agresivităţii, saliva este spumoasă, evoluţia clinică este foarte rapidă (la sugari), paralizia este de scurtă durată si nu apar tulburări psihice; intoxicaţia cu clorură de sodiu are debut brusc, la un număr mare de animale, nu prezintă agresivitate si nici prurit.

Întrucât nici aspectele clinice şi nici leziunile macroscopice nu sunt patognomonice,diagnosticul bolii se bazează pe examene de laborator.Fiind vorba de o zoonoză majoră, tehnicile de diagnostic de laborator a rabiei au foststandardizate la nivel internaţional.Deoarece boala se termină aproape fără excepţie prin moartea animalelor, prognosticuleste defavorabil.

Lupta împotriva turbării include aplicarea unui complex de măsuri generale sanitare-veterinare şi de imunoprofilaxie.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Rabie desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora. Coordonatorul LNR este dr. Vlad Vuţă.

La nivelul Uniunii Europene funcţionează European Reference Reference Laboratory forr Rabies, Laboratoire d’études sur la rage et la pathologie des animaux sauvages of the Agence Française de Sécurité Sanitaire des Aliments (AFSSA), Nancy, France, 54220 Malzéville, instituit prin Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council of 29 April 2004 on official controls performed to ensure the verification of compliance with feed and food law, animal health and animal welfare rules şi Commission Regulation (EC) No 737/2008 of 28 July 2008 designating the Community reference laboratories for crustacean diseases, rabies and bovine tuberculosis, laying down additional responsibilities and tasks for the Community reference laboratories for rabies and bovine tuberculosis and amending Annex VII to Regulation (EC) No 882/2004 of the European Parliament and of the Council.

Pentru supravegherea, controlul şi eradicarea bolii la vulpi, principalul rezervolr de virus rabic, România implementează anual „Programme for eradication, control and monitoring of rabies” cofinanţat de Uniunea Europeană.

Conţinut
Conţinut
Stomatita veziculoasă
DescriereProfilaxieVaccinare

Stomatita veziculoasă (SV) denumită şi pseudofebra aftoasă, este o boală infecţioasă, ce afectează mai multe specii de animale (cabaline, taurine, suine) şi se caracterizează prin apariţia unei erupţii veziculoase pe mucoasa bucală, ocazional pe mameloane si pe pielea extremităţilor. Agentul cauzal al bolii este un virus încadrat în familia Rhabdoviridae, genul Veziculovirus.

În mod natural stomatita veziculoasă afectează cabalinele, bovinele, porcinele, iar dintre animalele sălbatice cerbul, căprioara si râsul.

Sursele primare de infecţie sunt reprezentate de animalele bolnave, la care virusul se găseste în sânge în timpul perioadei febrile, apoi în limfă şi epiteliul vezicular, fiind eliminat prin lapte, urină, salivă, timp de câteva zile. Nu se exclude existenţa purtătorilor de virus printre animalele domestice si sălbatice. Se pare că rolul de vector şi rezervor de virus l-ar juca animalele sălbatice, ca mistreţul, cerbul si ursul spălător, precum si insectele hematofage. Astfel, în SUA, epizootiile apar în perioada mai-octombrie şi dispar la apariţia primului îngheţ, ceea ce a făcut să se emită ipoteza că boala ar fi menţinută şi transmisă de artropode.

Simptomatologia este asemănătoare la toate speciile de animale domestice receptive în mod natural, fiind apropiată de cea a febrei aftoase, forma benignă. Durata perioadei de incubaţie este de 2-9 zile. Evoluţia clinică a bolii este acută. Debutează cu o stare febrilă, congestia mucoasei bucale, salivaţie. În 1-3 zile de la debut apar vezicule pe mucoasa palatină, linguală si labială, a căror mărime variază de la cea a unui bob de linte până la cea a unei alune. Veziculele se sparg în 1-2 zile si lasă eroziuni de culoare rosu-închis, care se cicatrizează, în timp de o săptămână. Erupţia apare si pe mamelă, pielea din regiunea interdigitală, coronară si a chisiţei, fără a se generaliza la toate membrele.

Diagnosticul stomatitei veziculoase este uşor de stabilit când boala apare simultan la cabaline si taurine sau la cabaline si porcine. Deşi s-a afirmat că stomatita veziculoasă este singura boală veziculară la cabaline, indiciu important pentru diagnosticul diferenţial, atunci când boala evoluează la o singură specie diagnosticul este dificil şi impune confirmarea prin examene de laborator: virusologice, serologice si proba biologică.

În cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală funcţionează Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Febra Aftoasă şi alte Boli Veziculoase ale Animalelor coordonat de către domnul dr. Claudiu DIACONU, desemnat prin Ordinul nr. 205 din 20 decembrie 2007 privind aprobarea laboratoarelor naţionale de referinţă şi a atribuţiilor acestora.

Supravegherea şi controlul în scopul monitorizării bolii se face conform Ordinului ANSVSA care aprobă  normele metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor.

Notificarea bolii se face în baza prevederilor Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 79/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Conţinut
Conţinut